Aventura lui Iasmin Latovlevici la Bursaspor se încheie miercuri, 22 ianuarie. Fundașul se afla din 2018 la gruparea din liga secundă a Turciei, dar s-a hotărât să-și depună memoriu, pentru a deveni jucător liber de contract. Contactat de Prosport, Latovlevici a dezvăluit că planurile sale de viitor nu exclud și o revenire în România. CV-ul său e plin de trofee, atât în țară, cât și în Turcia, unde în 2018 a ieșit campion cu Galatasaray. Dar pentru „Lato”, cea mai frumoasă perioadă a fost cea petrecută la gruparea roș-albastră.
ProSport: Iasmin, care este situația ta la Bursaspor?
Iasmin Latovlevici: Chiar acum o să depun hârtie și devin jucător liber, pentru că sunt neplătit de 6 luni. Bursaspor este un club uriaș după nume, dar s-au întâmplat alte lucruri între timp. Eu mă antrenez profesionist ca întotdeauna și ambițiile mele sunt mari. Eu încă nu mi-am luat gândul de la echipa națională. În ziua de azi nu mai contează CV-ul, contează munca ta și cine te cunoaște ca și profesionist, ce experiență ai. O să vedem dacă mă întorc în România, acum e și regula asta Under21, dar mie nu mi-a fost frică niciodată de nimeni, Doamne Ferește. Eu știu ce pot, întotdeauna am avut pretenția să devin mai bun, un atlet mai bun.
Mai urmărești parcursul actual al FCSB-ului? Ți se pare că sunt o pretendentă serioasă la titlu?
Nu am cum să nu urmăresc echipa care mi-a dat totul. E mult de muncă la FCSB, sunt jucători tineri și eu cred că dacă vor avea continuitate și nu vor avea oferte extraordinare să plece, dacă vor sta 2-3 ani împreună, se pot lupta chiar pentru Europa League. Deși și eu dacă eram în locul lui Gigi Becali îi vindeam dacă aveam oferte bune pentru ei, dar nu pe câteva milioane. Mie îmi place de toți, m-am și antrenat cu ei în vară. Sunt sigur că în astea 6 luni care au trecut au mai crescut și mental și fizic. Acum e rândul lor să câștige și ei ceva trofee. Generația mea am stat vreo 3 ani împreună și eram ca o familie, era normal să avem reușite. Abia după aceea au mai început să mai plece un Chiricheș, un Gardoș, sau alții. Eu și când era FCSB pe ultimul loc râdeam de cei care spuneau că se bat la retrogradare sau care începuseră cu critici și răutăți. Știam că e o situație de moment. Eu zic că FCSB-ul lui Bogdan Vintilă are o șansă mare rău de tot la titlu, să fie cea mai mare contracandidată a CFR-ului. La Cluj este foarte important Dan Petrescu. Vintilă este normal să mai fie criticat, acum când este sus te aștepți să dea toți în el. Când ești cel mai bun, chiar dacă echipa e pe locul doi, toți dau în tine, iar el este la cea mai importantă echipă din România. Eu am foarte multe trofee în carieră, dar pentru mine ce am trăit la Steaua nu există. Nu se compară cu nimic. Ca și grup, staff, prieteniile legate, tot. E clar că le doresc succes.
De Mihai Pintilii antrenor secund ce zici?
Domnul secund, îi stă bine! Pe el l-au chinuit mult accidentările, altfel eu sunt convins că mai voia să joace. Era ‘tractor’, nu exista unul atunci care să nu tragă echipa, să nu își noteze mereu tot și să nu arate că poate fi și lider. Dar Pintilii și Bourceanu, de exemplu, erau ceva aparte, ‘buldozerele’ astea. Se vedea de atunci că Pintilii are stofă și de antrenor. Bine, acum se va lovi de alte probleme pe partea asta, diferite de cele din viața de jucător, dar sunt sigur că va reuși.
Crezi că le este greu celor de la FCSB din cauza deciziilor lui Gigi Becali? Tu ai avut de suferit din cauza intervențiilor lui la echipă?
Am auzit și eu povești pe vremea mea, dar nu mă interesau. Nu m-au afectat. Fiecare vede ce vrea. Nu puteți spune că antrenor e el, pentru că cine are licență este antrenorul. Dacă stă pe bancă, e antrenorul. Eu am avut noroc să lucrez cu niște nume uriașe. Pițurcă, Olăroiu, Reghecampf, Cârțu, Lăcătuș. Am avut mereu ce învăța și au fost foarte importanți cu toții în cariera mea. Cu nea Piți am vorbit chiar săptămâna trecută, cu Reghecampf vorbesc. Țin legătura cu multă lume, pentru că sunt oameni ce au însemnat ceva. Cu Gabi Balint am vorbit, ne știam din epoca Timișoara. Domnul Hagi m-a debutat, bine, el a debutat mulți tineri, dar pe dânsul nu-l sun foarte des că știu că este cu Viitorul foarte ocupat. Cu Șumudică, de exemplu, mai vorbesc, am lucrat la Bistrița, eram la retrogradare și el avea ochi buni la tineri. M-a luat acolo și ne-am salvat, dar n-am mai avut apoi șansa să lucrăm împreună.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER